Cutzu mic

Mi se spune ca am un talent special in a aduna de pe strada animalute abandonate de altii...nu e talentul meu si nu le adun eu: ele ma gasesc pe mine.

Asta s-a intamplat joi dimineata, cand m-am trezit pe la vreo 7 dimineata din cauza ca afara scheuna rau de tot un catel; nu stiu de ce m-am dus glont la poarta, doar mai sunt caini la curtile din jur si mai schiauna, cine stie ce barfesc ei pe limba lor...

Pe o vreme "sa nu dai un caine afara"(uite, ca unii au dat un caine in strada), topaia in ploaie, pe trotuarul de vis-vis, un catel foarte mic, "pasta de mici inca vie", cum ar zice un cunoscut de-al meu, sofer.

Nu am putut sa il las acolo, desi imi era clar ca nici sa il adopt nu am sa pot, asa ca l-am luat.

Magazia in care am improvizat bucataria s-a dovedit un adapost perfect pentru mititelul luat de pe strada; nu a fost deloc pretentios sau mofturos nici cu cutia de pizza in care i-am aranjat culcus, nici cu orezul cu lapte cu care l-am hranit ca sa opreasca diareea...nici cu antiparazitarul pe care l-a inghitit fara comentarii.

Dupa cateva incercari esuate si multe telefoane fara succes, Stefan a reusit sa ii gaseasca un camin in Zarnesti, la un coleg al lui, care a avut suflet bun sa ofere o sansa puiutului, nemaiobiectand nici ca sta la bloc, nici ca e plecat mult la serviciu, nici ca e prea mic.

E una din putinele povesti cu happy- end, pentru ca din ce in ce mai putini oameni sunt dispusi sa acorde o sansa unor animalute amarate, din ce in ce mai multi oameni le arunca pe strada la propriu, in loc macar sa le duca la un adapost.

Pentru ca era tare bucuros de fiecare data cand intram la el sa vad ce face, nu statea deloc linistit, asa ca Stefan a reusit sa il pozeze doar atunci cand manca. Putine poze, mai multe facute cu telefonul, mie insa imi sunt suficiente ca sa imi amintesc mereu cu placere de cutzul asta mic si norocos.

Plimbare

Am iesit acum vreo 2 saptamani cu Stefan la o plimbare scurta pe "muscel", dealul la poalele caruia se intinde ce a mai ramas din fosta uzina 6 Martie din Zarnesti.

Dincolo de faptul ca nu era inverzit nimic pe acolo, chiar petice de zapada am gasit, am avut o intalnire placuta la releul din varful dealului, pe care il tot vedeam, dar nu stiam exact la ce foloseste.

Ei bine, sustine aparatura care testeaza daca locul este potrivit pentru amplasarea unor turbine eoliene!Foarte bun proiectul, hai ca se poate si la noi!

Cu cat mai multe, cu atat avem sanse mai mari sa nu distrugem de tot ceea ce a mai ramas din planeta asta.

Si pentru ca nu e loc pe care sa il vizitez fara un sufletel care sa il inveseleasca, acolo am gasit-o pe Cora, o corcitura de ciobanesc german de cateva luni, de care au grija paznicii releului. Jucausa tare, abia daca am reusit sa o facem sa stea linistita pentru cateva poze.

Pastele

Nu stiu clar de ce, dar imi e destul de greu sa vorbesc despre aceasta sarbatoare, poate din cauza semnificatiei atat de incarcate pe care o are.

De obicei, ma gandesc la Paste ca la o sarbatoare de familie, care reuseste inca sa nu devina comerciala, o sarbatoare de care incepem sa ne bucuram atunci cand ajungem "acasa", nu neaparat dupa 12, cand incepe slujba Invierii.

Monica, tu stii cel mai bine ca "Pastele e cand vin acasa!", asa ca iti trimit, macar prin poze, ceva din bunatatile care stiu ca iti plac asa mult si de care anul acesta se pare ca nu ai sa te bucuri.

Vietati 2

Fiecare din aceste mici creaturi pe care le-am fotografiat are povestea ei, dar nu o stiu. Asa ca doar le prezint in mediul lor natural, asa frumoase cum le-a lasat Dumnezeu.

Iarna

Acum, dupa o prima zi in care am simtit cu adevarat ca vine primavara, m-am gandit sa dedic cateva randuri si poze iernii frumoase care a trecut; am ales niste peisaje foarte frumoase de pe traseul catre cabana Curmatura.

Tasha

Este o corcitura de boxer si pitbull, o fiinta foarte afectuoasa de care are grija in cea mai mare parte a timpului o mamaita foarte simpatica. Desi are o curte mare in care sa alerge, Tasha nu a avut parte de dresaj si nici la plimbare nu prea a iesit pana am venit noi in vizita pe acolo...

Asa ca, in timpul petrecut cu noi la plimbare, a avut ocazia sa vada tot felul de lucruri noi, si chiar sa invete comanda "nu-i voie" cand nu era disciplinata si sarea pe noi.

Cai

Am facut in februarie o plimbare cu Stefan spre Plaiul Foii, intr-o zi pe cat de geroasa, pe atat de luminoasa si placuta. Pe drum, ne-am oprit si am fotografiat cativa cai splendizi, se pare proprietatea unui cunoscut om de afaceri din zona. Nu stiu despre afacerile lui, dar cert e ca de animalele pe care le are are multa grija, sunt frumosi, curati si bine hraniti caii aceia.

Am mai vazut de asemenea cateva sanii trase de cai, plimbarea cu sania e un obicei foarte frumos care aici se pastreaza.

Vietati

"Micro- broasca", asa am numit-o cand am zarit-o pe malul unei balti exact pe marimea ei, undeva pe marginea paraiasului care curge in apropierea Zarnestiului, Brebina.

Piselul mic si colorat statea la soare pe gardul unei case din Zarnesti, la iesirea catre Poiana Marului. Era prea frumusel sa nu-l pastram, macar intr-o poza.

"Piciul", acest pisoi sugar a fost adus, impreuna cu fratiorii lui, de o femeie a carei oarecare buna intentie de a plasa pisioasii la niste familii i-ar putea scuza putin (foarte), gestul de a-i lua de langa mama lor si a-i aduce in curtea unei scoli.

Copilul care l-a adus pe acesta acasa sta vis- a - vis de noi si, desi au o curte spatioasa, parintii i-au refuzat micutului un camin. Asa a ajuns la tanti Roji in curte, unde l-am reperat noi rapid; am avut grija de el o noapte si o zi, descoperind ca un sufletel asa mic necesita mult timp si atentie: hranit cu seringa, culcat pe perna cu apa calda, verificand cat puteam de des ce mai face mititelul. Era o scumpete, dar singura care nu a fost de acord cu acest lucru a fost Betty: l-a scuipat, marait, iar pe noi ne-a muscat. A fost destul de categorica, asa ca am reusit sa ii gasim un camin primitor, unde a mai ajuns chiar in ziua urmatoare inca o pisuca.

M-am bucurat sa aflu ca stapanul avea experienta cu pisoii foarte mici si ca abia astepta sa aiba grija de el.

"Valea Sambetei"

E cabana de la poalele muntilor Fagaras unde la inceputul lui martie au poposit Stefan si cativa prieteni ( pe mine m-au lasat acasa, sa fac bani la targul de Martisor :D )

Nu prea era nimeni cand au ajuns ei acolo, nici macar cabanierul, dar usa cabanei e mereu deschisa turistului care ajunge in acele locuri. Asa ca cei care au intampinat grupul vesel au fost 2 caini si 2 pisici: Liza ( Pata, cum au poreclit-o pe catelusa ciobanesc alba cu o pata neagra pe ochi), Sosetel (pisu gri tigrat), o "babuta " de 14 ani fara nume, si inca un ciobanesc timid.

Dupa vreo ora, a aparut si Adi (cabanierul), insotit de superba Inga, un husky de doar 4 luni foarte jucaus.

Jucarii

Pe langa animalutele vii, reale, pe care le iubesc tare mult, am o afinitate copilareasca pentru jucarii de plus- animalute; asa ca va prezint:"Oaia", moale si pufoasa, care poate fi bagata pe mana si manevrata, si "Broscaul", pe care Deni l-a cumparat spre a fi haios cadou unei prietene.

Sufletele

"Aratarea" mica, maro si simpatica era mascota unei pastravarii in apropiere de Rasnov, pe Glajerie.Frumuselul intampina pe toata lumea vesel, mai ales spre deliciul copiilor.

Cand ajungi la cabana Malaiesti, cainii sunt primii care prind de veste ca a venit cineva. Ca e Grasu' (mare si alb) sau Fifilinda (mititica), sau Flocea (cu care nu am poza, din pacate), nu simti ca e locul pustiu...

Vasilica e motanul care, timp de mai bine de 2 ani, a fost o prezenta permanenta si placuta la blocul unde locuiam, la Tulcea. Aproape zilnic il vedeam pe scara, dormind covrig pe la vreo usa, sau cerand o mangaiere si ceva mancarica...sau in fata blocului, cu alte pisici.

Caprele

Caprele le-am "cunoscut" la Olimpia, la targul de martisor. Le adusesera organizatorii in speranta ca vor atrage copiii, sa le vada si sa se fotografieze cu ele. Se voia o reprezentare vie a povestii "Capra cu trei iezi" (fara vreun lup, din fericire).

Din destul de multe si variate motive, copiii nu prea au aparut sa admire capritele, iar acestea isi faceau de lucru intr-un tarc destul de mic, pe o vreme asa de urata, ca ma intrebam ce mai cautam acolo si noi, expozantii , de ce nu stam acasa...

Pentru ca mi s-a parut ca erau neglijate de organizatori si ca nu prea aveau hrana, din a doua zi de targ am inceput sa vin "blindata" cu cartofi, mere, biscuiti si alte rontaieli pentru patrupedele barboase si frumoase.

Acvariul

Sub un nume complicat pe care nu mi-l amintesc acum in intregime, functioneaza la Tulcea un complex muzeal care include un superb acvariu si o expozitie permanenta dedicata spatiului Deltei Dunarii, cu animale si pasari impaiate ( desi realistic si educativ, aspectul nu ma entuziasmeaza).

Am fost anul trecut acolo si am facut poze multe , mai ales la acvariu. Ca nu mi-au reusit decat mica parte, e alta poveste, dar de cateva sunt chiar mandra :)

Acasa

Pentru mine, acasa e acolo unde stau destul de mult, unde sunt persoane dragi si, desigur, acolo unde m-am nascut si am crescut. De cand il cunosc pe Stefan, am descoperit frumuseti pe care nu le vazusem, desi erau aproape de "casa", in Delta Dunarii.