Cutzu mic

Mi se spune ca am un talent special in a aduna de pe strada animalute abandonate de altii...nu e talentul meu si nu le adun eu: ele ma gasesc pe mine.

Asta s-a intamplat joi dimineata, cand m-am trezit pe la vreo 7 dimineata din cauza ca afara scheuna rau de tot un catel; nu stiu de ce m-am dus glont la poarta, doar mai sunt caini la curtile din jur si mai schiauna, cine stie ce barfesc ei pe limba lor...

Pe o vreme "sa nu dai un caine afara"(uite, ca unii au dat un caine in strada), topaia in ploaie, pe trotuarul de vis-vis, un catel foarte mic, "pasta de mici inca vie", cum ar zice un cunoscut de-al meu, sofer.

Nu am putut sa il las acolo, desi imi era clar ca nici sa il adopt nu am sa pot, asa ca l-am luat.

Magazia in care am improvizat bucataria s-a dovedit un adapost perfect pentru mititelul luat de pe strada; nu a fost deloc pretentios sau mofturos nici cu cutia de pizza in care i-am aranjat culcus, nici cu orezul cu lapte cu care l-am hranit ca sa opreasca diareea...nici cu antiparazitarul pe care l-a inghitit fara comentarii.

Dupa cateva incercari esuate si multe telefoane fara succes, Stefan a reusit sa ii gaseasca un camin in Zarnesti, la un coleg al lui, care a avut suflet bun sa ofere o sansa puiutului, nemaiobiectand nici ca sta la bloc, nici ca e plecat mult la serviciu, nici ca e prea mic.

E una din putinele povesti cu happy- end, pentru ca din ce in ce mai putini oameni sunt dispusi sa acorde o sansa unor animalute amarate, din ce in ce mai multi oameni le arunca pe strada la propriu, in loc macar sa le duca la un adapost.

Pentru ca era tare bucuros de fiecare data cand intram la el sa vad ce face, nu statea deloc linistit, asa ca Stefan a reusit sa il pozeze doar atunci cand manca. Putine poze, mai multe facute cu telefonul, mie insa imi sunt suficiente ca sa imi amintesc mereu cu placere de cutzul asta mic si norocos.

Plimbare

Am iesit acum vreo 2 saptamani cu Stefan la o plimbare scurta pe "muscel", dealul la poalele caruia se intinde ce a mai ramas din fosta uzina 6 Martie din Zarnesti.

Dincolo de faptul ca nu era inverzit nimic pe acolo, chiar petice de zapada am gasit, am avut o intalnire placuta la releul din varful dealului, pe care il tot vedeam, dar nu stiam exact la ce foloseste.

Ei bine, sustine aparatura care testeaza daca locul este potrivit pentru amplasarea unor turbine eoliene!Foarte bun proiectul, hai ca se poate si la noi!

Cu cat mai multe, cu atat avem sanse mai mari sa nu distrugem de tot ceea ce a mai ramas din planeta asta.

Si pentru ca nu e loc pe care sa il vizitez fara un sufletel care sa il inveseleasca, acolo am gasit-o pe Cora, o corcitura de ciobanesc german de cateva luni, de care au grija paznicii releului. Jucausa tare, abia daca am reusit sa o facem sa stea linistita pentru cateva poze.

Pastele

Nu stiu clar de ce, dar imi e destul de greu sa vorbesc despre aceasta sarbatoare, poate din cauza semnificatiei atat de incarcate pe care o are.

De obicei, ma gandesc la Paste ca la o sarbatoare de familie, care reuseste inca sa nu devina comerciala, o sarbatoare de care incepem sa ne bucuram atunci cand ajungem "acasa", nu neaparat dupa 12, cand incepe slujba Invierii.

Monica, tu stii cel mai bine ca "Pastele e cand vin acasa!", asa ca iti trimit, macar prin poze, ceva din bunatatile care stiu ca iti plac asa mult si de care anul acesta se pare ca nu ai sa te bucuri.